Dan Nistor, de două ori mai bun la Cluj decât la Craiova. Cum s-a păcălit Mihai Rotaru cu adversarul de astăzi. ANALIZĂ 

Dan Nistor, de două ori mai bun la Cluj decât la Craiova. Cum s-a păcălit Mihai Rotaru cu adversarul de astăzi. ANALIZĂ 
  • Publicat:

Universitatea Craiova – Universitatea Cluj se joacă astăzi, în Superliga României, iar cel mai periculos adversar pentru apărarea lui Ivaylo Petev este Dan Nistor, tocmai fotbalistul de care oltenii s-au debarasat în urmă cu un an.

Mihai Rotaru a decis atunci că Dan Nistor (35 de ani) nu mai este util formației sale și a chiar i-a dat bani ca să plece de la echipă. Mai precis, acesta i-a achitat în avans 5 salarii, în valoare de 75.000 de euro, pentru a rupe contractul ce urma să se încheie în vara anului trecut.

Are cu un gol peste Mitriță, golgheterul oltenilor

Doar că astăzi Rotaru ar putea să regrete decizia luată în iarna anului trecut. Nistor a ajuns la U Cluj și a devenit unul dintre cei mai buni mijlocași din campionat. În actualul sezon este pe locul 4 în clasamentul golgheterilor, având cu un gol în plus față de golgheterul Universității Craiova, Alexandru Mitriță.

Pe lângă cele 9 goluri din actuala stagiune, Nistor a oferit și 8 pase decisive. Mijlocașul ofensiv nu a avut în nici un sezon jucat la Craiova cifrele pe care le are în această stagiune la „U” Cluj.

De două ori mai bun decât la Craiova

Practic, cifrele arată că Dan Nistor este de două ori mai bun la Universitatea Cluj decât a fost la Universitatea Craiova, din punct de vedere al golurilor și paselor de gol reușite.

Am analizat meciurile jucate în toate competițiile pentru cele două echipe. La Universitatea Craiova, Nistor a petrecut 3 ani. A marcat 15 goluri și a avut 18 pase de gol în 123 de partide. În tricoul Universității Cluj, Nistor a jucat 41 de partide și a reușit 14 goluri și 11 pase decisive.
Calculele arată că la Craiova a avut nevoie de 281 de minute jucate pentru a fi decisiv pe tabelă, în timp ce la Cluj timpul petrecut în teren necesar pentru a bifa o reușită s-a înjumătățit. Nistor are o reușită la 130 de minute jucate.

  • Nistor la Craiova: o reușită (gol sau pasă de gol) la 281 de minute
  • Nistor la Cluj: o reușită (gol sau pasă de gol) la 130 de minute

Mai multe puncte aduse Clujului într-un an decât a adus Craiovei în 3 ani

Dan Nistor este mai eficient la Universitatea Cluj și din punct de vedere al punctelor aduse. Am considerat puncte câștigate de Nistor acele puncte obținute când golurile sale sau pasele sale de gol au schimbat total rezultatul partidei. De exemplu, dacă Nistor a marcat sau a dat o pasă de gol într-un 2-1 am considerat că a adus 2 puncte echipei. N-am luat în considerare golurile marcate la victorii clare, care n-au schimbat deznodământul partidei.

Și la acest calcul reiese că Nistor este mult mai important pentru Universitatea Cluj decât era pentru Universitatea Craiova. Are 25 de puncte aduse oltenilor și 27 de puncte aduse ardelenilor. Asta chiar dacă a jucat cu 82 de meciuri mai mult la Craiova.

Cele mai multe goluri din carieră le-a dat cu Sabău antrenor

Una dintre explicațiile pentru creșterea majoră a eficienței lui Dan Nistor la „U” Cluj poate să fie colaborarea cu Neluțu Sabău. Este antrenorul cu care mijlocașul central a reușit cele mai multe goluri în toată cariera sa. În cele două mandate ale lui Sabău la „U” Cluj, Nistor a reușit 9 goluri în 33 de meciuri. Pe locul 2 la acest capitol este Petre Grigoraș (7 goluri în 115 meciuri), iar pe 3 este Dușan Uhrin jr. (5 goluri în 18 partide).

  • 14 goluri a reușit Nistor într-un an la Universitatea Cluj
  • 15 goluri a marcat Nistor în 3 ani la Universitatea Craiova
  • 25 de puncte i-a adus Nistor Universității Craiova, prin reușitele sale care au schimbat soarta jocului
  • 27 puncte a obținut Nistor pentru „U” Cluj, prin goluri sau pase decisive, care au schimbat soarta jocului

 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de omor în loc de ucidere din culpă
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de…
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să nu scape”
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să…
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat "monstrul marin"
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază demnă de apreciere a pozat-o
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază demnă de apreciere a pozat-o
×